A fost ctitorită în 1469 de voievodul Ştefan cel Mare ca necropolă domnească. Cripta marelui voievod şi cele ale ultimelor sale două soţii, Maria de Mangop şi Maria-Voichiţa, sunt remarcabile prin fineţea sculpturilor din marmură şi piatră. Motivele ornamentale predominante sunt frunzele de stejar, conurile, floarea de crin heraldică şi emblema Moldovei. Inscripţia de pe piatra funerară nu indică nici data morţii, nici numărul anilor domniei.
 
Supusă atacurilor cazacilor şi polonezilor în secolul al XVII-lea, arhitectura mănăstirii a fost transformată în decursul timpului, prin adăugarea unei incinte de piatră, prevăzută cu un turn de apărare, şi prin elemente de stil baroc.
 
Biserica are o lungime de 37 metri şi 11 metri lărgime, ziduri groase şi un acoperiş înalt (33 de metri) cu o formă specifică regiunii. Elementele arhitecturale specific moldoveneşti sunt brâul care înconjură zidurile exterioare la mijloc, nişele, sculpturile în piatră din jurul ferestrelor, emblema Moldovei. Frescele interioare nu s-au păstrat. Altarul care a rezistat în timp cuprinde icoane vechi de mare valoare artistică.